2009: Cărţile vieţii.......................
media: 5.00 din 1 vot
23.11.09| media: 5.00 din 1 vot |
22:06
Roman
Ed. Cartea Romînească, Bucureşti 2009
Nicolae Bârna, "Dan Perşa loveşte din nou"
Cultura, Numarul 22 / 2009 (226) * Joi 4 Iunie
Potential savuroasa – si in orice caz copioasa – ar fi si o eventuala lectura critica aprofundata, descriptiv-analitica si interpretativa, de care romanul va avea cu siguranta parte, probabil ca de indata ce va fi „recunoscut“ indeobste ca o carte importanta. Adica peste nu multa vreme, putem banui. Din posibilele fisele ori notatii razlete care ar putea alimenta ori structura o asemenea exegeza aprofundata, voi pomeni cateva, de-a valma, cateva care n-ar trebui ocolite, oricare ar fi traseul analizei: profunda interogatie existentiala; sondarea transcendentului; aprehandarea transcendentei goale; non-finitudinea vietii; simbolurile turnului si fluviului; humorul si pitorescul manipulate ca factori de gravitate; dinamica ingemanarii concretului cu abstractiunea. Li s-ar adauga un alai impresionant de citate si fragmente cu deosebire graitoare, de o suculenta rara si de un haz nebun, dar si de o adancime ideatica si de o percutanta expresiva cum rareori poti intalni. Unele dintre ele, cu valoare auto-interpretativa (precum acela, reprodus mai sus, despre „liniile de fuga“), altele de o pregnanta complex evocativ-simbolica efectiv memorabila, precum, de pilda, imaginea de perpetuum mobile sisific a Stolnicului trecand zorit catre niciunde, o efigie in miscare, emblema condensata a conditiei umane: „…il vazu pe tatane-sau, stolnicul Costandin, neintrerupt calare pe cal si mergand ca intr-o vesnicie, fara oprire si tinta. Mergea stolnicul, cu tovarasii sai, printr-un tinut cu cer laptos si fara sa atinga pamantul, plutea, adica, si, mergand, nu inainta spre ceva, ci se purta spre nicaieri“.
Tudorel Urian, "Parfum de secol XVII"
România literară, nr.24 2009
Se poate spune că Dan Perşa parodiază scrierile cronicarilor medievali aşa cum Cervantes a parodiat romanele cavalereşti. Romanul său poate fi citit în cheie ironică şi chiar postmodernă, dar poate la fel de bine să facă deliciul unui cititor "inocent", convins că citeşte un roman istoric în adevăratul înţeles al cuvântului. La fel ca în Vestitorul, romanul de debut al lui Dan Perşa, în acţiune apar când şi când, în manieră suprarealistă, obiecte astăzi familiare, dar care nu existau în timpul prezent al acţiunii. La sfârşitul secolului al XVII-lea unul dintre personaje inventează - fără să ştie cum se numeşte - calea ferată şi locomotiva cu aburi. Aventura sa se încheie în notă burlescă, precum concursurile de azi în care diverşi indivizi încearcă să zboare cu felurite obiecte ciudate. Cronicarul îşi notează însă cu acribie evenimentul spre deliciul protocronist al cititorului de azi, familiarizat cu vechile campanii ale revistei "Săptămâna" : "Cuptoarele au ars un munte de cărbune şi ciocanele au bătut fier încins pe nicovală, aruncând mai multe scântei decât sunt stele pe cer. În urmă a ieşit un soi de bute de oţel cu roţi şi horn, iar deasupra Ştefan puse un steag, numit de el Steagul moşiei. Dogarii au tăiat pădurea de frasini şi au cioplit traverse, care au fost bătute în pământ şi legate între ele cu şine de oţel, întocmai cum le-a cerut Ştefan. Ce a ieşit a fost o cale ferată, dar cum ea pe atunci nu avea nume, pentru că nu mai fusese alta înainte, oamenii au poreclit-o Calea Nebunului, gândind că fiul stolnicului s-a tulburat la cap, dar n-a spus nici unul pâs, cunoscându-l de şturlubatec şi zălud, şi zburdalnic".
Adrian Jicu, "Un prozator important"
Contemporanul, noiembrie 2009
Episoadele narative sunt înţesate de o simbolistică mustindă, care dă o altă dimensiune cărţii. Se poate vorbi chiar de un caracter ezoteric al cărţii, mărturie stând vizionarismul şi puterea imaginativă a unora dintre paginile romanului. Imaginea turnului din visul lui Ştefan, precum şi viziunile lui Brâncoveanu şi a vizitiului său, Gheorghie, dezvăluie existenţa a două universuri paralele: Realia, care păstrează aparenţa istoricităţii, şi Utopia, către care aspiră unele dintre personaje. Nu întâmplător, în capitolul final, Ştefan, Matei şi Scribul, cele trei personaje, care fuseseră vremelnic şi naratori, se întâlnesc şi purced în căutarea „veşnicii tinereţi şi a vieţii fără sfârşit”. Aventura lor mixează ...
de persa | roman publicat | Trackback | 2 comentarii |
Ed. Cartea Romînească, Bucureşti 2009
Nicolae Bârna, "Dan Perşa loveşte din nou"
Cultura, Numarul 22 / 2009 (226) * Joi 4 Iunie
Potential savuroasa – si in orice caz copioasa – ar fi si o eventuala lectura critica aprofundata, descriptiv-analitica si interpretativa, de care romanul va avea cu siguranta parte, probabil ca de indata ce va fi „recunoscut“ indeobste ca o carte importanta. Adica peste nu multa vreme, putem banui. Din posibilele fisele ori notatii razlete care ar putea alimenta ori structura o asemenea exegeza aprofundata, voi pomeni cateva, de-a valma, cateva care n-ar trebui ocolite, oricare ar fi traseul analizei: profunda interogatie existentiala; sondarea transcendentului; aprehandarea transcendentei goale; non-finitudinea vietii; simbolurile turnului si fluviului; humorul si pitorescul manipulate ca factori de gravitate; dinamica ingemanarii concretului cu abstractiunea. Li s-ar adauga un alai impresionant de citate si fragmente cu deosebire graitoare, de o suculenta rara si de un haz nebun, dar si de o adancime ideatica si de o percutanta expresiva cum rareori poti intalni. Unele dintre ele, cu valoare auto-interpretativa (precum acela, reprodus mai sus, despre „liniile de fuga“), altele de o pregnanta complex evocativ-simbolica efectiv memorabila, precum, de pilda, imaginea de perpetuum mobile sisific a Stolnicului trecand zorit catre niciunde, o efigie in miscare, emblema condensata a conditiei umane: „…il vazu pe tatane-sau, stolnicul Costandin, neintrerupt calare pe cal si mergand ca intr-o vesnicie, fara oprire si tinta. Mergea stolnicul, cu tovarasii sai, printr-un tinut cu cer laptos si fara sa atinga pamantul, plutea, adica, si, mergand, nu inainta spre ceva, ci se purta spre nicaieri“.
Tudorel Urian, "Parfum de secol XVII"
România literară, nr.24 2009
Se poate spune că Dan Perşa parodiază scrierile cronicarilor medievali aşa cum Cervantes a parodiat romanele cavalereşti. Romanul său poate fi citit în cheie ironică şi chiar postmodernă, dar poate la fel de bine să facă deliciul unui cititor "inocent", convins că citeşte un roman istoric în adevăratul înţeles al cuvântului. La fel ca în Vestitorul, romanul de debut al lui Dan Perşa, în acţiune apar când şi când, în manieră suprarealistă, obiecte astăzi familiare, dar care nu existau în timpul prezent al acţiunii. La sfârşitul secolului al XVII-lea unul dintre personaje inventează - fără să ştie cum se numeşte - calea ferată şi locomotiva cu aburi. Aventura sa se încheie în notă burlescă, precum concursurile de azi în care diverşi indivizi încearcă să zboare cu felurite obiecte ciudate. Cronicarul îşi notează însă cu acribie evenimentul spre deliciul protocronist al cititorului de azi, familiarizat cu vechile campanii ale revistei "Săptămâna" : "Cuptoarele au ars un munte de cărbune şi ciocanele au bătut fier încins pe nicovală, aruncând mai multe scântei decât sunt stele pe cer. În urmă a ieşit un soi de bute de oţel cu roţi şi horn, iar deasupra Ştefan puse un steag, numit de el Steagul moşiei. Dogarii au tăiat pădurea de frasini şi au cioplit traverse, care au fost bătute în pământ şi legate între ele cu şine de oţel, întocmai cum le-a cerut Ştefan. Ce a ieşit a fost o cale ferată, dar cum ea pe atunci nu avea nume, pentru că nu mai fusese alta înainte, oamenii au poreclit-o Calea Nebunului, gândind că fiul stolnicului s-a tulburat la cap, dar n-a spus nici unul pâs, cunoscându-l de şturlubatec şi zălud, şi zburdalnic".
Adrian Jicu, "Un prozator important"
Contemporanul, noiembrie 2009
Episoadele narative sunt înţesate de o simbolistică mustindă, care dă o altă dimensiune cărţii. Se poate vorbi chiar de un caracter ezoteric al cărţii, mărturie stând vizionarismul şi puterea imaginativă a unora dintre paginile romanului. Imaginea turnului din visul lui Ştefan, precum şi viziunile lui Brâncoveanu şi a vizitiului său, Gheorghie, dezvăluie existenţa a două universuri paralele: Realia, care păstrează aparenţa istoricităţii, şi Utopia, către care aspiră unele dintre personaje. Nu întâmplător, în capitolul final, Ştefan, Matei şi Scribul, cele trei personaje, care fuseseră vremelnic şi naratori, se întâlnesc şi purced în căutarea „veşnicii tinereţi şi a vieţii fără sfârşit”. Aventura lor mixează ...
